Blog
Aria Concept HQ
Constanța, România
Sediul biroului nostru funcționează într-o casă istorică construită în anul 1890, modernizată în 1934, aflată în inima orașului Constanța.
Proiectul constă în modernizarea fațadelor, supraetajarea și extinderea spațiului interior, având ca scop final creșterea competitivității economice a societății. S-a ținut cont de valoarea arhitecturală a casei și a fost propusă o volumetrie rezervată, a cărei imagine să se încadreze în contextul urban, dar care să păstreze elementele decorative valoroase ale casei existente.
Propunerea constă în supraetajarea casei cu un nivel peste care a fost proiectată. Supraetajarea se va face prin folosire ‘U-Glass’. Configurația sticlei în formă de U produce o rezistență structurală ridicată în interiorul canalului, permițându-i să fie instalată pe mai multe niveluri sau pe lungimi mari, fără a fi nevoie de suport suplimentar pe orizontală sau verticală. Acest sistem adaugă valoare interiorului prin impactul vizual al luminii din exterior către interior pe timpul zilei și vice versa pe timpul nopții.
Din punct de vedere cromatic, s-a optat pentru un aspect neutru, predominant fiind albul, culoare ce predomină pe întregul ansamblu. Cromatica rezervată este punctată de către nuanța pământie a ferestrelor și ușilor și accentelor verticale, accente ce scot în evidență limbajul pereților din cărămidă.
Astfel, noul sediu adoptă o estetică modernă care înnobilează aspectul funcțional, evocând un nou simț de formă, o fuziune atent studiată între tradițional și modern.
INFORMAȚII
Locație
Constanța, România
Durată
Propus
Suprafață
91 m²
Constructor
–
Cost estimativ
–
Arhitect șef
Irina Panait
Proiectant
Inginer structural
–
Beneficiar
Aria Concept Architecture