Blog

Conceptul pavilionului a pornit de la ideea de țesere a valorilor noastre culturale, a elementelor spațiului tradițional de care suntem încă strâns legați, în contextul în care necesitatea noastră de a ține pasul cu dezvoltare tehnologică, ne-a îndepărtat de valorile tradiționale.

Sustenabilitatea este ilustrată în acest amalgam de elemente noi și vechi prin alăturarea tehnicilor tradiționale cu cele inovative, începând de la materialele contrastante ce compun fațada (cărămida de sticlă și panourile din lemn sculptat specifice porților tradiționale, cele două cumpene din zona de așteptare exterioară, care servesc drept exponate interactive pentru trecători), pornind apoi către spațiul interior, unde tema este reiterată cu fiecare element component (acoperișul din paie, suspendat de tavan, volumul de 13,50 m înălțime alcătuit din pământ compactat, în contrast cu tehnologia pasarelelor aparent plutitoare care străbat întregul spațiu).

Din punct de vedere al traseului expozițional, pasarelele poartă vizitatorul prin planurile de bază ale ogradei tradiționale: curtea, casa și cerul, răstălmăcite conceptual de invazia tehnologică.

Parterul (nivelul solului, ce ar trebui să reprezinte stabilitate și tihnă), devine efemer, temporar, în continuă mișcare și schimbare datorită fluxului de vizitatori care îl străbat.

Mezaninul si etajul 1, devin locul principalelor activități din cadrul pavilionului, păstrând un caracter de ‘nucleu al casei’. Etajul 2 (nivelul cel mai ușor ca și flexibilitate și funcțiune), devine punctul de sprijin al spațiului prin funcțiile exclusiv administrative care se desfășoară în el prin urmare „pământul” sau fundația casei.

Inversarea semnificației celor 3 planuri definitorii aduce cu sine o dislocare a înțelegerii culturale, manifestată prin apariția traseului spiralat, aproape inițiatic, în jurul ideii centrale de vatră. Acoperișul suspendat ce adăpostește spațiul scenei, reprezintă o dematerializare a ideii primordiale de locuință.